Universitatea Craiova și-a prezentat noul echipament! Sorin Cârțu: „Primul meu meci l-am jucat în astfel de ghete” | FOTO & VIDEO

Universitatea Craiova și-a prezentat noul echipament! Sorin Cârțu: „Primul meu meci l-am jucat în astfel de ghete” | FOTO & VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea Craiova și-a schimbat sponsorul tehnic și a prezentat noul echipament, într-o conferință de presă specială susținută în fața Stadionului „Ion Oblemenco”.

Oltenii au trecut de la Joma, la brandul Puma, iar managerul general al Universității Craiova, Marcel Popescu, a anunțat un parteneriat pe o perioadă nedeterminată. Sorin Cârțu, președintele grupării din Bănie, s-a declarat și el încântat de noul echipament pe care îl vor îmbrăca jucătorii lui Cristiano Bergodi.

Universitatea Craiova, echipament nou pentru sezonul 2020-2021

„Începem campionatul cu un sponsor tehnic de notorietate mondială. Este vorba despre conceptul Puma. Este un parteneriat pe durată neliminată, în condiții economice care conform protocolului rămân confidențiale”, a anunțat Marcel Popescu, managerul general al clubului.

„Ceea ce ni se întâmplă astăzi e ceva superior în evoluția clubului nostru. E un parteneriat de calitate, un parteneriat de top sau, ca să rămânem în sfera noastră, putem să spunem că este un parteneriat maxim. Eu sunt admirator mare al acestui echipament și când eram jucător, primul meu meci pentru Universitatea Craiova, l-am jucat încălțat în ghete Puma. Le-am luat la un turneu în Franța. Consider că e un pas înainte. Sperăm ca împreună să avem rezultate mult mai bune decât până acum și să putem să ne bucurăm de succesele acestui club, care în fiecare an urcă o treaptă”, a spus și Sorin Cârțu, președintele clubului.

VIDEO: Universitatea Craiova și-a prezentat noul echipament

Prezentare kit oficial sezon 2020 – 2021

? Prezentarea echipamentului oficial al Științei.

#AsaELaCraiova
#SustineStiinta
#CampioniLaSuporteri

Publicată de Universitatea Craiova pe Luni, 17 august 2020

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său, care îşi luase permisul de…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Borcea, dezvăluiri fără precedent despre fiica secretă pe care o are dintr-o relaţie extraconjugală! Cu ce se ocupă tânăra
Cristi Borcea, dezvăluiri fără precedent despre fiica secretă pe care o are dintr-o relaţie extraconjugală! Cu ce se ocupă tânăra
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×